Evhologhion adecă M(o)l(i)tv(e)nic. Acumu într-acesta chipŭ typăritŭ, după rânduiala celui grecescu la o doao de D(u)mnezeu inălţatei Domnii a prea luminatului oblăduitoriu a toată ţara Moldovei Ioanu Grigorie Ghica Voevodu. Cu blagoslovenia şi cu toată chieltuiala prea sfinţitului Mitropolit al Moldovii Kyr Nechifor Peloponnisanul de la Nafpai . - În Iaşi : în sfânta Mitropolia vechie, la anul de la Hs. 1749 . - [4] f., 564 p. ; in 4° (21 cm). - Legată în piele, ornamente impresate la rece, încuietori metalice. Lipsă piele la cotor. Titlul încadrat în chenar. Tipar negru şi roşu, 26 r. pe pagină. Pe verso filei de titlu stema şi versuri politice (Stihuri politice asupra Stemei prea Luminatului şi-nălţatului Domn [Grigore Ghica al II-lea]). Urmează scrisoarea către Corinteni cu privire la limba serviciului divin şi tabla de materii. Tipărită de Ieremia Marco tipograful. La p. 554, scuzele pentru eventualele greşeli de tipar. - Pe verso copertei anterioare însemnarea, cu litere latine: „Din kerciile sft. Beseritsi a Felfaleului şi s-au renovat prin keltujala... curatorului Genger Miheile vetsnika lui şi attot neamul pomenire. S-au scrisu prin Eremie Pintyi, Paroh Felfaleului. Anu 1834 ian. 17”. Pe fila de titlu: „Ex libris Wolfgangi Pintyi camparatus ano 1814 die 12 ianuarii”. Pe coperta 2 semnătura „Gregoriu Bucur. 1903 V/17” şi în corpul cărţii „Gregoriu Bucur [...] învăţător-autor 1911/22/VI”. - Citată în: BRV, vol. 2, nr. 268, p. 109; Bodinger, vol. 3, nr. 100, p. 84-85. - Ediţia grecească a Evhologhionului este cea tipărită la Veneţia, în 1648. Evhologhionul sau Molitfelnicul are o mare importanţă în serviciul divin datorită complexităţii cuprinsului: Sfintele Taine, rugăciuni, molifte, de care creştinul are nevoie pe parcursul întregii vieţi. Denumirea provine fie din slavonescul „molitvinikủ” sau din grecescul „evhi logos” însemnând rugăciune. Denumirea grecească de Evhologhion ce să zice şi Molitкvnic este întâlnită în ediţiile de la Bălgrad (1689) sau Râmnic (1730). Alte ediţii sunt intitulate Evhologhion sau molitvenic, între care şi cea de la Iaşi (1749). În zilele noastre denumirea acestei cărţi liturgice este de Molitfelnic - cuprinzând slujbe, rânduieli şi rugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţe din viaţa creştinilor - şi este folosită începând cu ediţiile din anul 1854.